CodLex · juridic AI
Înapoi la coduri Partea GENERALĂ • Titlul I Legea penală și limitele ei de aplicare • Capitolul II Aplicarea legii penale • Secţiunea a 2-a Aplicarea legii penale în spațiu
Cod penal — Art. 11 · Universalitatea legii penale
(1) Legea penală română se aplică și altor infracțiuni decât celor prevăzute în art. 10, săvârșite în afara teritoriului țării de un cetățean străin sau o persoană fără cetățenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul României, în următoarele cazuri: a) s-a săvârșit o infracțiune pe care statul român și-a asumat obligația o reprime în temeiul unui tratat internațional, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea penală a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă; b) s-a cerut extrădarea sau predarea infractorului și aceasta a fost refuzată. (2) Dispozițiile alin. (1) lit. b) nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care s-a săvârșit infracțiunea, există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. (3) Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispozițiilor legale privitoare la recunoașterea hotărârilor străine.
🖍️ Intră în cont ca să subliniezi și să-ți iei notițe

Intră în cont ca să te testezi cu 3 grile generate de AI din acest articol.

Sursa oficială (Legea nr. 286/2009)
A apărut o eroare neașteptată. Reîncarcă 🗙

Rejoining the server...

Rejoin failed... trying again in seconds.

Failed to rejoin.
Please retry or reload the page.

The session has been paused by the server.

Failed to resume the session.
Please retry or reload the page.