CodLex
Partea SPECIALĂ • Titlul IV Infracțiuni contra înfăptuirii justiției
Cod penal - Art. 266 · Nedenunțarea
(1) Fapta persoanei care, luând cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani. (1^1) Fapta persoanei care, luând cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile ori contra libertății și integrității sexuale, săvârșite față de un minor, nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. (2) Nedenunțarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește. (3) Nu se pedepsește persoana care, înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârșirea faptei nedenunțate, încunoștințează autoritățile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mișcare a acțiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Intră în cont ca să subliniezi și să-ți iei notițe Mergi la autentificare
Note de modificare
Explicația AI a articolului cere un cont
Gratuit primești 10 explicații AI pe zi, plan de studiu și grile din anii trecuți.
  • Explicație didactică cu articolele conexe citate
  • Sublinieri și notițe proprii pe explicație (PRO/ULTRA)
„Testează-te” cere un cont
3 grile generate de AI din acest articol, cu verificare imediată - gratuit primești 10 seturi pe zi.
Sursa oficială (Legea nr. 286/2009)
A apărut o eroare neașteptată. Reîncarcă 🗙

Rejoining the server...

Rejoin failed... trying again in seconds.

Failed to rejoin.
Please retry or reload the page.

The session has been paused by the server.

Failed to resume the session.
Please retry or reload the page.