CodLex
Partea SPECIALĂ • Titlul IV Infracțiuni contra înfăptuirii justiției
Cod penal - Art. 272 · Influențarea declarațiilor
(1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, nu sesizeze organele de urmărire penală, nu dea declarații, își retragă declarațiile, dea declarații mincinoase ori nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. (2) Nu constituie infracțiune înțelegerea patrimonială dintre infractor și persoana vătămată, intervenită în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea.
Intră în cont ca să subliniezi și să-ți iei notițe Mergi la autentificare
Explicația AI a articolului cere un cont
Gratuit primești 10 explicații AI pe zi, plan de studiu și grile din anii trecuți.
  • Explicație didactică cu articolele conexe citate
  • Sublinieri și notițe proprii pe explicație (PRO/ULTRA)
„Testează-te” cere un cont
3 grile generate de AI din acest articol, cu verificare imediată - gratuit primești 10 seturi pe zi.
Sursa oficială (Legea nr. 286/2009)
A apărut o eroare neașteptată. Reîncarcă 🗙

Rejoining the server...

Rejoin failed... trying again in seconds.

Failed to rejoin.
Please retry or reload the page.

The session has been paused by the server.

Failed to resume the session.
Please retry or reload the page.