CodLex
Partea SPECIALĂ • Titlul II Infracțiuni contra patrimoniului • Capitolul V Distrugerea și tulburarea de posesie
Cod penal - Art. 253 · Distrugerea
(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparține în tot sau în parte altei persoane și servește la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2^1) Distrugerea unui dispozitiv electronic de supraveghere folosit pentru monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare sau execuțional penale se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) privește bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. (4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. (5) Dispozițiile prevăzute în alin. (3) și alin. (4) se aplică chiar dacă bunul aparține făptuitorului. (6) Pentru faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (7) Tentativa faptelor prevăzute în alin. (3) și alin. (4) se pedepsește.
Intră în cont ca să subliniezi și să-ți iei notițe Mergi la autentificare
Note de modificare
Explicația AI a articolului cere un cont
Gratuit primești 10 explicații AI pe zi, plan de studiu și grile din anii trecuți.
  • Explicație didactică cu articolele conexe citate
  • Sublinieri și notițe proprii pe explicație (PRO/ULTRA)
„Testează-te” cere un cont
3 grile generate de AI din acest articol, cu verificare imediată - gratuit primești 10 seturi pe zi.
Sursa oficială (Legea nr. 286/2009)
A apărut o eroare neașteptată. Reîncarcă 🗙

Rejoining the server...

Rejoin failed... trying again in seconds.

Failed to rejoin.
Please retry or reload the page.

The session has been paused by the server.

Failed to resume the session.
Please retry or reload the page.